Acasă/Ortopedie/Genunchi/Leziunile de cartilaj
Leziunile de cartilaj sunt zonele în care stratul neted care acoperă capetele osoase se înmoaie, se fisurează sau se desprinde. Spre deosebire de os sau de piele, cartilajul nu se repară singur, pentru că nu are vase de sânge. De aici vine și dificultatea tratamentului, indiferent de tehnica aleasă.
Ce se întâmplă
Cartilajul articular are grosimea unei monede și o structură neobișnuită: foarte puține celule, așezate într-o rețea densă de colagen și proteoglicani care reține apă. Nu are vase de sânge, nici nervi. Se hrănește prin difuziune, din lichidul sinovial, iar difuziunea funcționează doar când articulația se mișcă. Absența nervilor explică de ce o leziune poate exista mult timp fără să doară.
Fără vase de sânge nu există sângerare, deci nu se declanșează nici cascada obișnuită de vindecare, cea care repară un os rupt sau o tăietură. Un defect superficial rămâne acolo unde s-a produs. Unul care ajunge până la osul de dedesubt permite sângelui să pătrundă și se umple cu fibrocartilaj, țesut de reparație mai puțin rezistent decât cartilajul original. Clasificarea curentă are patru grade, de la înmuierea suprafeței până la osul descoperit.
Evoluția depinde de context. La un pacient tânăr, o leziune focală, cu margini nete și restul articulației sănătos, poate rămâne stabilă ani de zile sau se poate mări, dacă încărcarea este anormală. Artroza este altceva: o uzură difuză, cu osteofite, îngustarea spațiului articular și reacția osului. Prima situație se repară punctual, a doua se administrează în timp.
Cauze
Cauza traumatică este cea mai clară: o torsiune, un impact direct pe genunchi, o luxație de rotulă care smulge o lamă de cartilaj sau o leziune asociată de ligament și de menisc. La adolescenți apare osteocondrita disecantă, în care un fragment de cartilaj și osul de sub el își pierd vascularizația și se pot desprinde. Leziunea are aici margini definite.
Cauzele netraumatice acționează lent, prin încărcare anormală repetată. Devierea de ax concentrează greutatea pe un singur compartiment, instabilitatea rotulei freacă mereu aceeași zonă, un menisc rezecat în trecut lasă cartilajul fără amortizor, iar excesul de greutate multiplică fiecare pas. Se adaugă artritele inflamatorii și vârsta. Aici leziunile sunt difuze, iar tratamentul urmează altă logică.
Îți spun onest ce pot și ce nu pot aceste tehnici. Niciuna nu reface cartilajul original: rezultatul este un țesut de umplere care se comportă bine mulți ani la pacienții potriviți. Selecția contează enorm, iar criteriile sunt mărimea defectului, localizarea, vârsta, axul membrului și starea meniscului. O intervenție făcută fără corectarea cauzei care a produs leziunea are șanse mici să reziste.
Recuperarea după chirurgia cartilajului are o regulă care surprinde: mișcare multă, încărcare puțină. Articulația se mobilizează devreme, pentru că țesutul nou se organizează sub mișcare, dar sprijinul se limitează de regulă 6 până la 8 săptămâni, ca zona reparată să nu fie strivită. Cârjele nu sunt un moft, ci parte din tratament.
Revenirea completă cere răbdare. Activitățile obișnuite se reiau în câteva luni, sporturile fără impact mai devreme, iar cele cu sărituri de regulă după 9 până la 12 luni. Țesutul de reparație se maturizează mai bine de un an, iar rezultatul se judecă la acest orizont, nu la trei luni. Greutatea corporală și forța musculară rămân factorii pe care îi poți influența direct.
Conținut cu scop informativ, care nu înlocuiește consultul de specialitate. Revizuit medical de Dr. Carol Andrei Birisiu, medic specialist ortopedie și traumatologie. Ultima revizuire: august 2026.
La consultație stabilim dacă ai o leziune focală de reparat sau o uzură de administrat în timp.
Consultație · Pasul 1 din 2
Alege domeniul, iar mesajul se pregătește pentru tine. Durează 20 de secunde.
Consultație · Pasul 2 din 2
Lasă-ne un număr și un email, ca să te putem contacta chiar dacă se pierde conversația.
Răspundem în timpul programului clinicii.