Gonartroza.

Cartilajul articular are grosimea unei monede și rolul unei suspensii: distribuie greutatea și permite alunecarea aproape fără frecare. În gonartroză, acest strat se subțiază progresiv, își pierde netezimea și, în stadiile avansate, dispare pe zone întregi.

Odată ce cartilajul cedează, osul de dedesubt reacționează: se îngroașă, dezvoltă osteofite la margini și, la încărcare, transmite direct șocurile. Membrana sinovială se inflamează în pusee, genunchiul se umflă, iar mușchiul cvadriceps slăbește pentru că e folosit tot mai puțin. Se instalează un cerc: mai puțină mișcare, mai puțină forță, mai multă durere.

Procesul nu e liniar. Sunt luni bune și săptămâni proaste, iar viteza de evoluție diferă mult de la om la om. Tocmai de aceea stadiul de pe radiografie contează mai puțin decât combinația dintre ce arată imaginea și cât te limitează în viața de zi cu zi.

Vârsta este factorul cel mai frecvent, dar nu singurul și nici obligatoriu: gonartroza nu e o consecință automată a îmbătrânirii. Greutatea corporală cântărește enorm, la propriu: fiecare kilogram în plus înmulțește sarcina pe genunchi la mers, iar scăderea în greutate rămâne una dintre cele mai eficiente măsuri, oricât de nespectaculoasă sună.

Urmează cauzele mecanice: leziunile vechi de menisc sau de ligament încrucișat, fracturile care au lăsat suprafața articulară neregulată, devierile de ax ale membrului, displaziile. Se adaugă suprasolicitarea profesională sau sportivă de lungă durată, artritele inflamatorii și, la o parte dintre pacienți, o predispoziție familială clară.